Wednesday, January 23, 2008

IAŞUL CULTURAL - ORAŞUL TĂU EUROPEAN



Acesta este un clip publicitar pentru promovarea imaginii Iaşuli cultural realizat de Cristina Cerevate, Ana-Maria Burduja si Tatiana Neagu

Wednesday, November 28, 2007

Bazar Waldorf- Expoziţie de pictură şi măşti

Miercuri 28 noiembrie holul Bibliotecii "Gheorghe Asachi" din cadrul Palatului Culturii a devenit neîncăpător pentru toţi cei veniţi la expoziţia "Bazar Waldorf", realizată de elevii liceului Waldorf.
Expoziţia cu vânzare a fost urmată de două momente artistice oferite de corul şi trupa de teatru a şcolii Waldorf.
Deşi spaţiul era redus acest lucru nu a constituit un obstacol pentru elevii de clasa a9a care şi-au demonstrat calităţile actoriceşti prin punerea în scenă a piesei "Prinţesa şi porcarul".
Însă rezultatul muncii lor nu a fost apreciat la adevărata valoare deoarece această activitate nu a fost promovată suficient, drept consecinţă fiind prezenţa redusă a celor din afara colectivului şcolii Waldorf.
Mulţi se întreabă dacă şcoala Waldorf se îndreaptă mai mult spre latura umană.
La această întrebare poate răspunde în mod informat la aspectele care ţin de legislaţie un fost elev Waldorf:
"Pentru cei care nu ştiu, Liceul Waldorf se axează mai mult pe filologie, dar asta doar ca să satisfacă nişte cerinţe ale ministerului. In mod normal acest tip nou de învăţământ nu poate fi încadrat într-una din categoriile obişnuite, datorită abordarilor interdisciplinare. In România însa, pentru că legislaţia necesită includerea într-un profil (în funcţie de care se stabileşte numărul de ore pentru fiecare disciplină), clasele liceale sunt considerate clase de filologie. "



Articol realizat de Burduja Ana-Maria

Wednesday, November 07, 2007

AFIS- cele sapte minuni ale IASULUI

AFIS REALIZAT DE CEREVATE CRISTINA, NEAGU TATIANA, SI BURDUJA ANA-MARIA

Thursday, September 27, 2007

Iaşul cultural - una dintre cele 7 minuni ale României

7 motive pentru care Iaşul merită să fie una duntre cele 7 minuni ale României
1. Capitala Moldovei, oraş cu deosebită arhitectură(Palatul Culturii)
2. Arta teatrală îşi are începuturile la Iaşi(Teatrul National "Vasile Alecsandri")
3.Iaşul este unul din oraşele cu cele mai multe biserici şi mănastiri din ţară , multe dintre ele fiind adevărate capodopere arhitectonice(Biserica "Trei Ierarhi")
4. Iaşul este pur şi simplu un loc superb, unde orice loc respiră istorie (Râpa Galbenă)
5. Iaşul are străzi pe care te simţi aristocrat (Strada "Alexandru Lăpuşneanul")
6. prin Iaşi s-a plimbat,a iubit şi a scris poezii Eminescu (Parcul Copou, Teiul lui Eminescu)
7. La Iaşi s-a inaugurat invatamantul universitar romanesc(Universitatea "Alexandru-Ioan Cuza")

Wednesday, May 23, 2007

ROLUL PERTURBATOR/ (IN)FORMATIV AL NOILOR TEHNOLOGII DE COMUNICARE SI INFORMARE


Noile Tehnologii de Informare şi Comunicare (NTIC), în care Internetul devine un punct de referinţă, sunt prezente în toate domeniile de activitate ale omului contemporan: petrecerea timpului liber, cercetarea ştiinţifică, educatia.
Generalizarea schimburilor electronice de informaţii şi documente, caracterul universal al acestei noi comunicări globale, planetare, rapiditatea şi caracterul spectaculos al mutaţiilor produse de această "evoluţie" este un moment cheie în istoria umanităţii.


Nevoia continuă de ştiri, de informaţii cât mai recente în toate domeniile vieţii economico-sociale şi în lumea ştiinţifică a dus la dezvoltarea şi continua perfecţionare a comunicării media şi a comunicării ştiinţifice.
Acum este şi momentul schimbării mentalităţilor, pe care transformările le impun.
Nevoia formării: toată lumea este concentrată asupra acestui subiect.Societatea informaţiei se deschide cu o nouă perspectivă în materie de formare. Se creează o veritabilă exigenţă de a învăţa mereu şi de a căpăta cunoştinţe de-a lungul vieţii. În acelaşi timp, face posibilă auto-formarea, facilitează accesul la diferite resurse documentare şi educative, modifică profund raporturile între indivizi şi grupe la cunoaştere.
Multiplicarea rapidă, explozivă a proceselor de formare, recurgând la noile tehnologii de informare şi comunicare (învăţământ la distanţă, autoformare, universităţi virtuale, formări on-line) demonstrează, că am intrat într-o nouă eră care încearcă să facă din formare secretul dezvoltării societăţii contemporane, datorită noilor tehnologii (ca instrument care facilitează învăţarea). Daca tanara generatie nu va fi expusa acestui gen de tehnologie ii vom crea un handicap. Nu se poate pune problema unei integrari euro-atlantice in conditiile in care populatia este analfabeta. Daca nu suntem in stare sa comunicam folosind tehnologiile pe care le utilizeaza toata lumea, de ce ar face altii efortul sa ne inteleaga. Vorbim de un decalaj tehnologic care a aparut si creste sub ochii nostri.
Formarea noii generaţii trebuie să vizeze adaptarea la un astfel de mediu şi presupune o capacitate bine consolidată de operare eficientă cu diverse resurse informaţionale vizuale, auditive, conceptuale. Aceste schimbări impun o educaţie permanentă şi va implica folosirea calculatorului, a Internetului şi a bazelor de date în mod profesional.

Persoanele competente informaţional sunt persoanele care au învăţat cum să înveţe. Ei ştiu cum să înveţe pentu că ştiu cum este organizată cunoaşterea, cum să regăsească informaţiile şi cum să folosească informaţia astfel încât şi alţii pot învăţa de la ei. Inovarea educaţională, creaţia ştiinţifică, tehnică şi artistică reprezintă modalităţi necesare de imbunătăţire şi creştere permanentă a nivelului educaţional şi profesional.
Orice persoană trebuie să posede un bagaj consistent de instrumente pentru lucrul cu infomaţia şi tehnologiile informaţionale. Trebuie să aibă deprinderea de a evalua critic informaţiile regăsite, de a le adapta nevoilor sale şi de a le folosi în orice moment rapid şi sigur.

Wednesday, May 09, 2007

Jurnal



23 aprilie, ora 22.30, 2007

Azi a fost o zi cât se poate de obişnuită.
M-am trezit din cauza luminii de afară, mai înainte de ora la care deobicei trebuie să părăsesc patul. La şcoală, o zi ca oricare alta, cu cinci ore, pauze scurte şi teme pentru toată săptămâna.
Ceva care ne-a scos totuşi din tiparul normal a fost ieşirea, alături de alţi colegi, la un spectacol de teatru.
Urma să vedem Harap-Alb pus în scenă la Sala Studio, Teofil Valcu,pe la ora 18.00. Mă aşteptam la ceva adaptat zilelor noastre, dar ceia ce am văzut a reuşit să mă surprindă, într-un mod foarte plăcut, mai mult decât mi-aş fi imaginat.

Totul a început pe o melodie foarte ritmată şi de altfel pe parcursul întregului spectacol fondul sonor a inclus melodii fredonate de tineri de azi; melodii ale formaţiilor/ artiştilor contemporani.
Mai interesant a fost faptul că actorii, studenţi, au interpretat mai multe roluri şi tot ei formau decorul. S-a păstrat firul narativ al poveştii lui Ion Creangă, doar că la un moment dat apărea în scenă un personaj neidentificat, mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat, a cărui rol nu l-am inteles.
Trecând peste acest lucru pot afirma că spectacolul mi-a plăcut foarte mult.
Sper să mai avem ocazia să ieşim împreună.

Wednesday, April 18, 2007

CU ŞI DESPRE SCRIITORI (NE)CANONICI


Umanitatea a atins punctul maxim al dezvoltării sale; dar toate aceste progrese atrag după ele şi o serie de dezavantaje care se răsfrâng asupra societăţii.

Astăzi individul este confruntat cu o adevărată explozie informaţională, corelată cu nesecitatea de a fi la curent cu ceea ce se întâmplă. Din acest motiv activitatea de informare se prelungeşte mult peste programul de muncă, ei fiindu-i destinată şi o parte a timpului liber. Astfel "Omului modern i se fură- prin diverse mijloace timpul". Timpul liber rămas la dispoziţie este petrecut cu familia, prietenii sau de ce nu pentru odihnă "În general, omul obişnuit nu ajunge la teatru sau în sala de cinema prea des.". Cu toate astea sunt şi săli de teatru pline când pe scenă se joacă opere ale marilor noştrii autori. Un exemplu poate fi şi spectacolul CHIRIŢA ŞI CEILALŢI, jucat în luna martie de două ori la Casa Pod Pogor, care a avut onoarea de a gazdui spectacolele Teatrului Naţional VASILE ALECSANDRI.

Din nefericire eu nu am reuşit să văd nici unul dintre cele două spectacole şi regret. Prima dată când s-a jucat am ajuns dar era prea târziu. Biletele se vânduseră toate, locurile erau ocupate şi se stătea şi în picioare. Din dezbaterile avute la clasă şi din ceea ce mi-au povestit colegii am înţeles că spectacolul a fost un mare succes.Consider că aceasta constituie o dovadă reală a faptului că Vasile Alecsandri este un dramaturg autentic, actual care chiar şi acum când lumea este într-o continuă schimbare şi tehnologia avansează de la o zi la alta are priză la public/ nu şi-a pierdut abilitatea de a capta publicul.După ce s-a jucat şi a doua oară a fost organizat un dialog, aţiune interprinsă de doamna profesoară Mănucă Elena, cu regizorul Ovidiu Lazăr şi actorul, care a interpretat cele şase roluri, Petrică Ciubotaru.Dacă aş fi fost prezentă aş fi adresat următoarela întrebări celor doi:

  • Cun s-a născut ideea acestui spectacol?
  • Ce părere aveţi despre subiectul criza lecturii; se mai citeşte sau nu?
  • Consideraţi că tehnologia ocupă un loc important în viaţa adolescenţilor de azi?

  • Ce mai inseamnă arta în ziua de azi?

  • Ce părere aveţi despre afirmaţia actorului şi regizorului Constantin Florescu "Televizorul şi mai nou internetul sunt pe cale să ştranguleze spectacolul de teatru şi filmul de artă."?

Consider că interesul omului pentru tehnologie nu va duce la dispariţia spectacolului de teatru/ a filmului de artă. întradevăr se acordă tot mai mult timp televiziunii şi internetului, dar şi televiziunea pune la dispoziţia fiecărui cămin un cinematograf, o scenă de teatru, emisiuni specializate, o sală de concert, o universitate în imagini. Sunt de părere că televizorul şi internetul sunt realităţile timpului nostru fără de care noi oamenii moderni nu am putea fi integraţii complet în societate.

Cred că mijloacele moderne de informare nu ameninţă teatrul/ filmul, ci ele constituie un nou tip de culturalizare specific omului modern care nu are timp/ disponibilitate pentru a merge la un spectacol de teatru/ film de artă. Părerea mea este că după părinţi şi şcoala are rolul de a-i învăţa/ îndruma pe elevi/ adolescenţi, de a le iniţia/ dezvolta capacitatea de a selecta tot ce este mai bun şi mai folositor pentru viaţă.

Opinez că şcoala ar trebui să atragă/ capteze atenţia elevilor organizând activităţi culturale în care aceştia să fie implicaţi direct. S-ar putea organiza excursii, activităţii şcolare/ extraşcolare, ieşiri la teatru, film, vernisaje pentru folosirea timpului liber în mod constructiv. Deasemenea organizarea de concursuri, implicarea elevilor în proiecte europene, cooptarea lor în echipa de tetru/ dans/ sportivă a şcolii, dezbateri între ei şi personalităţi ale vieţii culturale ţi nu numai.

Din punctul meu de vedere prin organizarea acestor activităţi ţi pri participarea activă la viaţa culturală a elevilor/ adolescenţilor, societatea va primi şi totodată a promova valori autentice.